Selectează versiunea
Geneza
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
1 |
Urmaşii lui Adam prin Set până la Noe. Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. |
2 | I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi. Gen 1.27 ; |
3 | La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. Gen 4.25 ; |
4 | După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. |
5 | Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. |
6 | La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. Gen 4.26 ; |
7 | După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice. |
8 | Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. |
9 | La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan. |
10 | După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice. |
11 | Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit. |
12 | La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel. |
13 | După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice. |
14 | Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit. |
15 | La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared. |
16 | După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice. |
17 | Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit. |
18 | La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh. |
19 | După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. |
20 | Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. |
21 | La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. |
22 | După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. |
23 | Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. |
24 | Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. |
25 | La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh. |
26 | După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice. |
27 | Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit. |
28 | La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu. |
29 | El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul.” |
30 | După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice. |
31 | Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit. |
32 | Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet. |