Selectează versiunea
Proverbele
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
1 | Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. – |
2 | Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. – |
3 | Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. – |
4 | Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. – |
5 | Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. – |
6 | Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. – |
7 | Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. – |
8 | Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. – Ps 37.16 ; Prov 15.16 ; |
9 | Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. – |
10 | Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. – |
11 | Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. – |
12 | Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. – Prov 25.5 ; Prov 29.14 ; |
13 | Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. – Prov 14.35 ; Prov 22.11 ; |
14 | Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. – Prov 19.12 ; Prov 20.2 ; |
15 | Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. |
16 | Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! – |
17 | Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. – |
18 | Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. – |
19 | Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. – |
20 | Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. – |
21 | Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. – |
22 | Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. – Prov 13.14 ; Prov 14.27 ; |
23 | Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. – |
24 | Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. – |
25 | Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. – |
26 | Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. – |
27 | Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. |
28 | Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. – |
29 | Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. – |
30 | Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. – |
31 | Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. – |
32 | Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. – |
33 | Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul. |