Selectează versiunea
Isaia
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66
| 1 | Coboară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica haldeilor; căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută. |
| 2 | Ia pietrele de moară şi macină făină; scoate-ţi marama, ridică-ţi poala rochiei, descoperă-ţi picioarele, treci râurile! |
| 3 | Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Mă voi răzbuna şi nu voi cruţa pe nimeni. – |
| 4 | Răscumpărătorul nostru Se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel. – Isa 43.3-14 ; Ier 50.34 ; |
| 5 | Şezi într-un colţ şi taci, fata haldeilor! Căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor. |
| 6 | Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moştenirea şi-i dădusem în mâinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului. |
| 7 | Tu ziceai: „În veci voi fi împărăteasă!”, şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească. |
| 8 | Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: „Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!” |
| 9 | Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece. |
| 10 | Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: „Nimeni nu mă vede!” Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: „Eu şi numai eu.” |
| 11 | De aceea, nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul pe neaşteptate. 1Tes 5.3 ; |
| 12 | Vino, dar, cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. |
| 13 | Te-ai obosit tot întrebând; să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple! |
| 14 | Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care stă. |
| 15 | Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor. |