Selectează versiunea
Versiunea Dumitru Cornilescu (ro)
Versiunea King James (en)
Versiunea Webster (versiunea KJV refăcută) (en)
Versiunea American Standard (en)
Versiunea Basic English (en)
Versiunea Young's Literal Translation (en)
Zaharia

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

1 Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată pentru toată verdeaţa de pe câmp.
2 Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii prorocesc minciuni, visele mint şi mângâie cu deşertăciuni. De aceea, ei rătăcesc ca o turmă, sunt nenorociţi, pentru că n-au păstor.
3 „Mânia Mea s-a aprins împotriva păstorilor şi voi pedepsi pe ţapi. Căci Domnul oştirilor Îşi cercetează turma, casa lui Iuda, şi o va face ca pe calul Său de slavă în luptă.
4 Din el va ieşi Piatra din capul unghiului, din el va ieşi ţăruşul, din el va ieşi arcul de război; din el vor ieşi toate căpeteniile laolaltă.
5 Ei vor fi ca nişte viteji care calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine.
6 Voi întări casa lui Iuda şi voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor fi ca şi când niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, şi-i voi asculta.
7 Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor înveseli, inima lor se va bucura în Domnul.
8 Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară.
9 Îi voi risipi printre popoare, şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor şi se vor întoarce.
10 Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului şi-i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul.
11 Israel va trece prin strâmtorile mării, va lovi valurile mării, şi toate adâncimile râului Nil se vor usca; mândria Asiriei va fi frântă, şi toiagul de cârmuire al Egiptului va pieri.
12 Îi voi întări în Domnul, şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!”