Selectează versiunea
Judecatorii
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
1 |
Cântarea de laudă a Deborei. În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam: Ex 15.1 ; Ps 18-titlu ; |
2 | „Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul! |
3 | Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cânta, da, voi cânta Domnului, voi cânta din lăută Domnului Dumnezeului lui Israel. Deut 32.1-3 ; Ps 2.10 ; |
4 | Doamne, când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata; |
5 | munţii s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.” |
6 | „Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, şi călătorii apucau pe căi strâmbe. |
7 | Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, până când m-am sculat eu, Debora, până când m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel. |
8 | El îşi alesese noi dumnezei: atunci războiul era la porţi; dar nu vedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel. |
9 | Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul! Jud 5.2 ; |
10 | Voi, care călăriţi pe măgăriţe albe, voi, care şedeţi pe covoare, şi voi, care umblaţi pe drum – cântaţi! |
11 | Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, binefacerile cârmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s-a coborât la porţi: |
12 | Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi zi o cântare! Scoală-te, Barac, şi adu-ţi robii de război, fiul lui Abinoam! |
13 | Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji. Ps 49.14 ; |
14 | Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, şi din Zabulon cârmuitorii. |
15 | Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac, a fost trimis pe urma lui în vale. La pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri! Jud 4.14 ; |
16 | Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor să asculţi behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben mari au fost sfaturile! Num 32.1 ; |
17 | Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării şi s-a odihnit în limanurile lui. |
18 | Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie. Jud 4.10 ; |
19 | Împăraţii au venit, s-au luptat; atunci au luptat împăraţii Canaanului la Tanaac, la apele Meghido; n-au luat nicio pradă, nici argint. |
20 | Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera, |
21 | Pârâul Chison i-a luat, pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison! Suflete, calcă-n picioare pe viteji! Jud 4.7 ; |
22 | Atunci copitele cailor au răsunat de goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor. |
23 | Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji. |
24 | Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, chenitul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi! |
25 | El a cerut apă, şi ea i-a dat lapte; în pahar împărătesc i-a adus unt. Jud 4.19 ; |
26 | Cu o mână a luat ţăruşul, şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, a lovit pe Sisera, i-a despicat capul, I-a sfărâmat şi străpuns tâmpla. Jud 4.21 ; |
27 | El s-a ghemuit: a căzut şi s-a culcat la picioarele ei; s-a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă. |
28 | Pe fereastră, prin zăbrele, se uită mama lui Sisera şi strigă: „Pentru ce zăboveşte carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui aşa de încet?” |
29 | Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund şi ea îşi răspunde singură: |
30 | „Negreşit, au găsit pradă! Şi-o împart: o fată, două fete de fiecare om; pradă de haine vopsite pentru Sisera; pradă de haine vopsite, cusute la gherghef, două haine vopsite şi cusute la gherghef, de pus pe grumazul biruitorului!” Ex 15.9 ; |
31 | Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, când se arată în puterea lui.” Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. |