Selectează versiunea
1 Samuel
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
1 | Vitejia lui Ionatan. Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Şi n-a spus nimic tatălui său. |
2 | Saul stătea la marginea cetăţii Ghibeea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de oameni. |
3 | Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s-a dus. |
4 | Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte şi un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ, şi celălalt Sene. |
5 | Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celălalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba. |
6 | Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” Jud 7.4-7 ; 2Cron 14.11 ; |
7 | Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” |
8 | „Ei bine!”, a zis Ionatan, „haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor. |
9 | Dacă ne vor zice: „Opriţi-vă până vom veni noi la voi!” vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei. |
10 | Dar dacă vor zice: „Suiţi-vă la noi!” ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.” |
11 | S-au arătat amândoi străjii filistenilor, şi filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.” |
12 | Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.” |
13 | Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. |
14 | În această întâi înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. |
15 | A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu. |
16 | Străjerii lui Saul, care erau la Ghibeea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toate părţile. |
17 | Atunci Saul a zis poporului care era cu el: „Număraţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.” Au numărat, şi iată că lipsea Ionatan şi cel ce-i purta armele. |
18 | Şi Saul a zis lui Ahia: „Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!” – Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. – |
19 | Pe când vorbea Saul cu preotul, zarva în tabăra filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: „Trage-ţi mâna!” |
20 | Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns şi au înaintat până la locul luptei; şi filistenii au întors sabia unii împotriva altora, şi învălmăşeala era nespus de mare. Jud 7.22 ; 2Cron 20.23 ; |
21 | Evreii care erau mai dinainte la filisteni şi care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi s-au unit cu israeliţii care erau cu Saul şi Ionatan. |
22 | Toţi bărbaţii lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie. |
23 | Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven. |
24 |
Ionatan în primejdie. Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Şi nimeni nu mâncase. Ios 6.26 ; |
25 | Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe faţa pământului. |
26 | Când a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgând; dar niciunul n-a dus mierea la gură, căci poporul ţinea jurământul. |
27 | Ionatan nu ştia de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere şi a dus mâna la gură; şi ochii i s-au luminat. |
28 | Atunci cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: „Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!” Şi poporul era sleit de puteri. |
29 | Şi Ionatan a zis: „Tatăl meu tulbură poporul; vedeţi, dar, cum mi s-au luminat ochii, pentru că am gustat puţin din mierea aceasta! |
30 | Negreşit, dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?” |
31 | În ziua aceea au bătut pe filisteni de la Micmaş până la Aialon. Poporul era foarte obosit |
32 | şi s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a înjunghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot. |
33 | Au spus lucrul acesta lui Saul şi i-au zis: „Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Saul a zis: „Voi faceţi o nelegiuire; rostogoliţi îndată o piatră mare încoace.” |
34 | Apoi a adăugat: „Împrăştiaţi-vă printre popor şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul sau oaia şi să-l înjunghie aici. Apoi să mâncaţi şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu mâna, ca să-l înjunghie pe piatră. |
35 | Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului. |
36 | Saul a zis: „Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei şi să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede.” Atunci preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu.” |
37 | Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns. |
38 | Saul a zis: „Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi. Ios 7.14 ; 1Sam 10.19 ; |
39 | Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri.” Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns. |
40 | Atunci a zis întregului Israel: „Aşezaţi-vă voi de o parte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Şi poporul a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.” |
41 | Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel, arată adevărul.” Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat. |
42 | Saul a zis: „Aruncaţi sorţii între mine şi fiul meu Ionatan.” Şi sorţul a căzut pe Ionatan. |
43 | Saul a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut.” Ionatan i-a spus şi a zis: „Am gustat puţină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.” Ios 7.19 ; 1Sam 14.27 ; |
44 | Şi Saul a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!” Rut 1.17 ; 1Sam 14.39 ; |
45 | Poporul a zis lui Saul: „Ce! să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte. |
46 | Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, şi filistenii s-au dus acasă. |
47 |
Războaiele lui Saul şi neamul lui. După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părţile cu toţi vrăjmaşii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împăraţii din Ţoba şi cu filistenii; şi oriîncotro se întorcea, era biruitor. |
48 | S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec şi a scăpat pe Israel din mâna celor ce-l jefuiau. |
49 | Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical. 1Sam 31.2 ; 1Cron 8.33 ; |
50 | Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. |
51 | Chis, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 1Sam 9.1 ; |
52 | În tot timpul vieţii lui Saul a fost un război înverşunat împotriva filistenilor; şi de îndată ce Saul zărea vreun om tare şi voinic, îl lua cu el. |